Author : Mihaela

823 posts

Am plecat duminică pe la prânz, din casă, cu intenţii extrem de respectabile. Le-am bifat şi pe acelea, dar cum drumul meu trecea pe lângă magazinul Unirea, nu m-am putut abţine să nu intru doar puţin în magazinul H&M. Nu era niciun magazin în plan, dar ce doamnă cu intenţii respectabile, rezistă la atâtea oferte …
Rămasă pe baricadele serviciului, aflu momentele interesante prin telefon. Băieţii mei, au ajuns luni seară la Botoşani, după un lung drum de vreo 10 ore, ocolit puţin şi prin târgul Ieşilor. Îmi povesteşte Mihai, marţi pe seară, ce a făcut Mihnea în dimineaţa respectivă. Deşi ajunseseră destul de târziu şi destul de obosiţi, s-a trezit …
V-am povestit şi arătat atâtea despre desenele lui Mihnea. Şi ştiu că v-am spus că aceste talent îl moşteneşte de la tati, care are mână bună şi acum, când liniile cu greu se mai pot apropia. Mami, este cam pe din afara acestei ecuaţii, sau sistem de ecuaţii. În schimb, are o foarte mare iubire …
Săptămâna aceasta rămân singurică, căci băieţii pleacă la Botoşani. O să fie cam greu pentru mine, mai ales în primele zile. Sper să fie o vreme mai bună, că săracul Mihnea abia aşteaptă să stea toată ziua afară. Eu voi găti mai puţin, dar tot planificat. Ca să nu mă apuce urâtul şi plictisul mă …
Ştiţi care-i cusurul meu? Mă rog, unul dintre ele, că no-i avea doar unul. Că vreau prea multe şi apuc să fac prea puţine. Unele dintre ele, mai le şi fac, dar multe rămân visuri. Din categoria celor pe care doresc să le fac şi se realizează cu întârziere, face parte şi postarea de azi. Am …
Cu această postare participăm şi noi la provocarea lansată de Carmen pe blogul ei.
Cred că ar fi cazul să mai aduc un pic de veselie pe blog şi în viaţa noastră, că a fost cam multă tristeţe pe-aici în ultima vreme. Sau m-am trezit eu azi, deja veselă? Ei, nu ştiu, dar nici nu contează. Cert este că astăzi vă dau şi vouă idei de înveselit oamenii, ziua, …
Nu pot să spun că am avut un mare succes în respectarea meniul de săptămâna trecută, dar ştiţi cum stă treaba cu greşeala care este omenească. Eu însă, perseverez, sperând că nu în greşeală. Azi începe o nouă săptămână, printr-o sărbătoare şi printr-o zi liberă. Tot azi, să ne gândim puţin şi la marele Mircea …
Zi plină, plină, ieri. De emoţii şi ulterior şi de treabă. Ca să ne „lăudăm” puţin, aleg vreo câteva fotografii. Am făcut foarte multe şi sunt chiar frumoase, însă, în majoritatea apar foarte mulţi alţi copii. Nu toată lumea este de acord cu expunerea copiilor lor pe Internet, motiv pentru care vi-l arăt doar pe …
Astăzi mergem la serbare. Am emoţii mari, pentru că este prima de la şcoală, la care ajung. Anul trecut, proaspăt revenită în capitală, nu am putut merge la serbarea de la Botoşani, unde băiatul nostru primea prima lui coroniţă. La cafeaua de dimineaţa, am vărsat câteva lacrimi ş-apoi am plecat la serviciul pentru care mă …
PAGE TOP