Author : Mihaela

823 posts

pilaf cu piept de pui si alune
În urmă cu mai mulţi ani, ajungând prima oară în Istanbul, am descoperit acest fel de mancare, pe care ulterior nu l-am văzut nicăieri. Pe străduţele pietruite, printre moschei cu minarete şi case înalte cu magazine la parter-ce etalau pe tarabele din faţa toate minunăţiile lumii,  vânzători ambulanţi treceau cu niste cărucioare. Purtau pe ele …
Sunt putin in intarziere, dar vreau sa incercam un meniu usurel de noiembrie, post si putin timp disponibil. Postul va fi pentru noi, lui Mihnea ii fac si cate ceva de dulce. Alt Meniu saptamanal de post. Vreau sa fac mai multa salata, nu mancam suficiente fructe, asa ca ma straduiesc sa compensam cu salate. …
Din cauza unui eveniment important ce nu m-a lasat nici sa deschid blogul zilele acestea, ieri dimineata atata m-am sucit prin casa, ca am plecat mai tarziu ca de obicei. Da’ m-am imbracat frumos 🙂 Urc intr-un taxi si ma intampina un domn usor negricios cu o barba alba, ingrijita. Zambind pe sub mustata tot …
Friguţ bine de tot, afară. Nu ştiu sigur dacă mi s-a înroşit nasul, dar când am ajuns la serviciu aşa-l simţeam. Nu că era nevoie să vină geruţul ca să îmi amintească, dar sigur mi-a mai dat un mic brânci.   Mai sunt cinci săptămâni până la Crăciun-azi începe şi postul  şi m-am trezit cu …
Singurul criteriu dupa care m-am ghidat in ordinea prezentarii  dragutelor doamne scriitoare de bloguri-cu care am avut placerea de a ma intalni, a fost cel cronologic. Dar nu stiu cum s-a facut si s-au aruncat zarurile, astfel ca toate doamnele despre care voi povesti astazi au ceva in comun: toate au locuit o perioada in …
De cand am scris blogurile mele dragi am avut intentia sa va povestesc putin despre bloggeritele cu care m-am intalnit personal. Am zis eu, asa, ca ar fi placut sa rememorez clipele acelea si poate ar fi interesant si pentru altii sa vada ca blogurile isi mai dau si intalniri 🙂  Am o lista destul …
Nu am mai scris de mult despre vreo carte si nici nu intentionam sa mai scriu. Mai demult ma gandeam chiar sa nu mai scriu deloc, parca v-am spus, nu? Dar cum, Doamne iarta-ma, sa nu scrii despre cartea asta? Cand numeri minutele in care faci o treaba, cand intri in viteza a cincea cand …
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu… greu de tot am putut să rostesc   primul meu te iubesc. Subiectul de astăzi este urmarea unei minidiscutii cu Miruna. Până luni seară, habar nu aveam de ce le spunem copiilor mami te iubeşte, în loc de te iubesc.
Dintre reţetele mele speciale, folosite la ocazii festive, salata cu pui si ciuperci este aperitivul cu cel mai mare succes. Vreau sa scriu cateva retete, ca tot va spuneam de intentia de a  povesti si ce se mai gateste prin casa noastra. Si pentru ca a venit frigul si uite acusica vin si sarbatorile (voua …
Saptamana trecuta mi-am petrecut zilele aproape numai prin spital. Va spuneam eu mai demult ca mama trebuie sa isi faca o operatie si, in sfarsit, aceasta s-a intamplat vineri. Totul a fost in regula, este deja acasa si imi spune ca se simte  bine.
PAGE TOP