Niciodata în viaţa mea nu am citit mai mult ca în vremea liceului. Ce-i drept că şi înainte aveam perioade în care venea matuşa mea să mă mai îndemne la ieşit afară. Nu că nu ieşeam deloc, dar când  prindeam vreo carte bună, greu o mai lăsam din mână. Şi atunci, mătuşa mă ispitea cu povestile copiilor din stradă. Uneori şi din curte, că eram mulţi veri în familie.

Dar în liceu am avut o bibliotecă frumoasă. Avea un impresionant fond de carte rară, ceva cu care şcoala se mandrea, că nu erau pe toate drumurile biblioteci de liceu cu cărţi rare şi vechi.

Profesorii de română şi de limbi străine se ocupau de ele. Şi bibliotecara, evident. Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să vedeţi câtă muncă este într-o bibliotecă. Pentru că mă împrietenisem cu doamna bibliotecară, am avut ocazia să lucrez vreo doi ani în bibliotecă. Nu permanent, doar în săptămânile în care se făcea practică în atelierele şcolii. Nu ştiu câţi dintre voi aţi prins perioada asta, dar noi făceam trei săptămâni de şcoală şi una de practică. În loc de lăcătuşeria care nu mă atrăgea sub nicio formă şi în loc de practica agricolă de la începutul fiecărui an, îmi plăcea de sute de ori mai mult la bibliotecă.

Să ştiţi că nu stăteam mai deloc. Că era mare trafic în biblioteca noastră. Dar era categoric mai usor şi infinit mai frumos printre cărţi, decât printre fiare. Iar avantajul cel mai mare era acela de a fi mereu pe fază şi a prinde cărţile mai rare.

 

De exemplu, mama nu apucase să prindă în librarii nimic scris de Mircea Eliade. Era o raritate pe vremea aceea, dar doamna bibliotecară le avea. Aşa că imediat ce un elev aducea vreun exemplar din Maitreyi, Domnişoara Christina sau Pe strada Mântuleasa, le şi înhăţam.

Tot atunci am devorat toate piesele de teatru scrise de Camil Petrescu, dar şi romanele lui Călinescu, Scrinul Negru şi Bietul Ioanide, care mi-au plăcut mai mult decât Enigma Otiliei. Şi nu mai spun de literatura universala, că nu fac lista lecturilor mele 🙂

Dar era aşaaa, un sentiment special, o senzaţie de uşoară mândrie, de ceva aparte. Aveai impresia că ai acces la un patrimoniu select şi preţios, la care nu oricine poate ajunge…te simţeai foarte grozav în papucii tăi de adolescent mai mult sau mai puţin miop. Pentru unii la figurat, pentru alţii la propriu.

Ore, zile şi nopţi de vară stăteam noi cu cărţile în braţe. Din cărţile acelea ne-am luat modelele, ne-am cizelat personalităţile, ne-am împletit visele şi ne-am imaginat cum vom deveni mari eroi ce vor schimba lumea  😳

Poveştile sunt viaţă condensată. Citeşti în câteva zile viaţa altora din ani. Iar în paginile acelea se adună atâta înţelepciune, atâta ştiinţă a vieţii… Tot ceea ce doreşte un adolescent să afle, se poate desluşi din cărţi.

De acolo îţi croieşti modelul de om care vei deveni. Din fiecare personaj care te marchează, iei câte o calitate, le pui într-un creuzet la focul timpului şi obţii un sine mai bun şi mai evoluat.

Toată emoţia pe care o trăieşti citind o carte, te învaţă, te întăreşte, te recompune. Nu ai cum să trăieşti sute de vieţi, dar poţi citi despre sute de vieţi şi absorbi din ele seminţe de învăţatură, informaţii cu care rezonezi şi care te ajută la momentele potrivite.

Timpurile de azi vin cu o mai mare rapiditate. Orice vrei să afli, găseşti rapid pe net. Trăirea este diferită, dar accesul la informaţie e mai facil. Nu mai trebuie să te împrieteneşti cu bibliotecara(deşi această prietenie este un lucru foarte deosebit) ca să ai acces la opera lui Mircea Eliade sau a oricui ţi-ar plăcea.

Nu compar în sensul de a găsi cum e mai bine. Doar zic şi io…

Băiatul meu iubeşte poveştile tipărite, atunci când alţii le lecturează. A ascultat fascinat sute de poveşti şi chiar câteva romane. Apoi am renunţat să mai citesc cu voce tare. I-am zis să-şi citească singur şi asta nu prea se întâmplă.

Dar el scrie poveştile lui în linii şi în culori, în timp ce vorbele îî curg în căşti. Nu ştiu dacă va găsi sau nu calea către lectură, aşa cum o înţeleg eu. Dar cel mai mult contează şă îşi găsească calea potrivită lui. În culori, în alb-negru, în vorbe, în ce i-o plăcea lui!

Când eu am fost la cursul despre social media, Mihnea a fost în paralel la Atelierele Imaginaţiei. Pentru acestea, Parentingpr.ro  a reuşit să o coopteze pe Liviana Tane ca să îi îndrume pe copii cum să spună o poveste prin desenele lor. Atunci l-a creat pe Marcel căruia i-a dat şi o sabie magică că să îşi scrie povestea…. Cu acest desen participă la concursul Atelierelor Imaginației Cartoon Network.

Orice copil poate participa la concurs şi vă invit să nu staţi pe gânduri!

Ca parte a Atelierelor Imaginației Cartoon Network, portal online unde cei mici pot învăţa cum se realizează desenele animate preferate, concursul îi încurajează pe copii să dea frâu liber imaginației și să creeze propriile personaje, scenarii sau chiar propriile animații.

Copiii vor avea posibilitatea de a-și înscrie opera la mai multe categorii: desen, scenariu sau animație. Marii câştigători ai celor trei categorii vor primi câte o tabletă grafică, dar şi alte premii Cartoon Network.

Concursul se desfăşoară până pe 2 iulie 2017. Pentru mai multe detalii, puteți vizita website-ul http://imaginationstudios.cartoonnetwork.ro/

Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!

Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.