Cineva foarte drag mie, îmi demonstrează de ani de zile ce înseamnă să fii un om calculat şi echilibrat. Nu, să nu vă gândiţi că modul ei de viaţă are legătură cu mine şi că o face ca să-mi demonstreze mie ceva, căci ar fi cu totul absurd. Ci pur şi simplu, aşa este ea! Chibzuită.

Una din cele mai bune metode prin care reuşeşte să facă din toate câte ceva este că nu pleacă de-acasă cu bani în buzunar. Ani de zile nu am putut să pricep cum este posibil aşa ceva. Tot ce însemna simţ şi logică în mine spunea că nu poţi să pleci în oraş sau la serviciu, fără un ban în buzunar. Dacă se întâmplă ceva, ce faci fără un leu. Nu ştiu ce înţelegeam eu  prin a se întâmpla ceva. Adică ştiu, dar mai departe de acest ceva, nu vroiam să merg cu gândul, că nu prea vroiam să mă gândesc că acel ceva înseamnă spital, urgenţă sau necesitatea de a lua un taxi. Tot aşa ca mine, probabil gândesc toţi oamenii, că de aceea s-a umplut ţara şi lumea de telefoane mobile. Tot pentru urgenţe, dar în loc de ele, ne bubuie creierii în mijloacele de transport în comun, de cât auzim toate discuţiile personale sau tot felul de inepţii expuse în văzul, adică auzul lumii şi autobuzului.
Dar au trecut cam 25 de ani de când nu am păţit nicio astfel de urgenţă. Doamne ajută să nu păţesc niciodată, nici eu, nici voi, nici nimeni altcineva. Şi toţi anii aceştia, fata mea-despre care vă povestesc, nu a păţit nici. Şi iar spun Doamne ajută.
Diferenţa majoră dintre noi, a fost că în timp ce eu am avut din punct de vedere financiar, tot felul de perioade, şi mai bune şi mai rele, ea a fost mereu la fel. Fără bani în buzunar când mergea la plimbare în oraş(că doar nu v-aţi gândit că se întâmpla aşa când se ducea la cumpărături), dar cu toate cele, întotdeauna făcute. Niciodată nu a rămas fără bani, fără concediu, fără ceva facturi plătite sau fără alte necesităţi rezolvate. Ba mă mai împrumută şi pe mine când am vreo problemă, în perioadele mele de restrişte.
După ce am gândit eu cu anii, că este imposibil să plec fără bani în buzunar, am ajuns fără să vreau şi într-o astfel de perioadă. Şi n-am păţit nimic. Doamne ajută! Şi nici nu mai îmi pare nimic extraordinar în asta. Ştiti care a fost diferenţa?
Am cumpărat doar ce era nevoie să cumpăr şi nu am mai făcut cumpărături impulsive. Dacă vedeam ceva ce-mi plăcea, aveam timp să mă gândesc o zi dacă chiar îmi trebuie sau nu. Şi dacă nu îmi trebuia nu mai mergeam să cumpăr. Dacă era musai, puneam pe lista cumpărăturilor şi luam atunci când mergeam special pentru cumpărături. Aşa cum îmi spusese de ani, „chibzuita mea”.
Deci, fetelor, ştiu că nu vă vine să credeţi, dar puteţi pleca fără griji din casă, fără bani în portofel.
Aşa ar fi trebuit să intitulez acest articol, dar iar mă lua Mihai la rost!
Mihaela Dămăceanu