martie 2013

36 posts

Naturile acestea statice sunt o noutate în desenele lui şi, zic eu, că strugurii sunt chiar reuşiţi. Ar fi fost mai bine să fie mai grupate, dar pentru prima încercare este mulţumitor.
După cum se vede, nu doar mie îmi plac căsuţele ţărăneşti. De fapt, el întotdeauna a spus că vrea să ne mutăm la ţară.  
Altă pictură abstractă:
Intenţionam săptămâna trecută să diminuez consumul de carne, de la 5 zile la 4, şi cu surle şi trâmbiţe vă anunţ că ne-a ieşit. Am avut o săptămână mai uşoară, pentru că am fost acasă 4 zile din 5 şi pe lângă dus băiatul-luat băiatul, am apucat de m-am odihnit puţin. Dar nu-i bai, că …
De unde credeţi că mi-a venit ideea unei liste cu alimente antistres? Sâmbăta trecută am auzit o ştire la radio, cum că în această perioadă creşte consumul de calmante şi medicamente antidepresive, ca urmare a afişării întreţinerii pentru luna ianuarie. Glumă sau nu, consumul de calmante creşte în general, ca urmare a vieţii stresante pe …
sursa Ieri am lipsit de la postarea mea zilnică, pentru că la ora la care scriam de obicei, a venit tati acasă. Încărcat ca o furnică şi, mai ales bucuros că rezolvase ceva important, la Botoşani. A terminat cu nişte acte cu care se zbătea de aproape un an. De aceea, aseară ne-am propus şi …
Cu siguranţă, voi aţi văzut şi mai ales, aţi primit felicitări mai frumoase! Dar eu, nu! Aceasta este cea mai frumoasă felicitare pe care am primit-o şi văzut-o, în toată viaţa mea.  La mulţi ani, dragele mele doamne! Să aveţi o zi superbă, o petrecere superbă, şi mai ales, să vă simţiţi superbe! Dar nu …
Aceasta este pictura făcută duminică în parc, nu că erau copacii deja înfloriţi, ci că sunt aşteptaţi. Mă întrebase el, dacă să facă şi o barcă pe lacul din faţă şi deşi mi-am dat acordul, s-a răzgândit, motivând că eu nu mă pricep şi el nu trebuie să facă ce spun eu. AHA! Mihaela şi …
O acuarelă pe care a făcut-o duminică, inspirat probabil de scoica despre care vă povesteam ieri:
Mai adăugăm şi această acuarelă, la seria de abstracte. Că tot am promis că le fac rame, ca să le punem pe perete, şi degeaba.
PAGE TOP