Privesc în jur şi, în sfârşit…e bine! Casa este curată şi frumos aranjată. Din colţul camerei, brăduţul făcut de Mihnea atrage toate privirile, globuleţele sclipesc şi prin alte părţi, lumânărele sunt aprinse pe masa festiv aranjată şi pe pervazuri de ferestre aburite. Crenguţe de brad înveselesc camerele iar sărmăluţele gâlgâie pe foc, umplând casa cu aromă de …
2013
235 posts
Iar a fost uşor să stabilesc câştigătorii, căci nu am mai avut tragere la sorţi. Pardesiul oferit de Adrian, merge cu drag la Brânduşa iar globuleţele ajung la Lili. Tot cu drag! Pentru Vienela, avem parfumul pe care şi l-a dorit mai demult, urmare unui mic complot între mine şi Adrian. Vă mulţumesc tuturor pentru …
De data aceasta, chiar am scăpat rapid, căci nu a mai fost nevoie de tragerea la sorţi :)) Câştigătorul, de fapt, câştigătoarea celor două produse de la Oriflame, este Raluca. Draga mea, scrie-mi te rog, adresa ta pe e-mail. Noapte bună tuturor! Mihaela Dămăceanu
Am scris cu ceva timp în urmă postarea despre Shoebox 2013, cea care a fost de fapt, punctul declanşator al celor două idei. Pregătisem darurile pentru Shoebox, dar înainte de a le trimite, am primit un e-mail de la doamna învăţătoare. Ne spunea că doreşte să înveţe copiii să dăruiască şi ne întreba dacă ştim …
Această postare participă la provocarea lansată de Carmen pe blogul ei. Puteţi participa şi voi. Mihaela Dămăceanu