Povestea aceasta a început întâmplător, acum aproape doi ani într-o după amiază obişnuită de vară. Mihnea era în parc cu tati şi a primit, alături de toţi ceilalţi copii, o invitaţie la o selecţie pentru un curs de modeling. Fară să ne punem prea multe întrebări, am hotărât să mergem pentru a vedea despre ce este vorba în propoziţie. I-am explicat puiului ce e cu  modelingul şi ne-am prezentat sâmbătă dimineaţa la adresa indicată.
Impunătoare adresă, la fel şi desfăşurarea de forţe. Sediul firmei era în buricul târgului, nici mai mult nici mai puţin decât în Piaţa Romană. Prima clădire de pe Magheru pe partea dreaptă, mergând spre Piaţa Victoriei. O cladire frumoasă, ca toate din acea zonă, elegant restaurată, cu încăperi înalte de 4 metri, stucatură refăcută şi parchetul original. Domnişoare trase prin inel, de la recepţie şi până la ultimul etaj. O mulţime de copilaşi, care mai de care mai aranjaţi, cu mulţimea de părinţi alături, mai emoţionaţi decât copiii. Am luat loc în sala de aşteptare, de unde am fost ulterior conduşi la etajul doi, pentru a ni se prezenta câteva informaţii sumare despre firmă şi a se citi ordinea în care copiii vor fi examinaţi de comisie. Totul făcut să impresioneze, într-o încercare nereuşită de profesionalism. Copilul era destul de plictisit după o prea lungă aşteptare şi bineînţeles că nu am aflat mai nimic de la el, referitor la ce s-a discutat în sală. Urma să primim un răspuns, în cursul săptămânii următoare, dacă a fost sau nu a fost selectat.
Şi a fost, aşa cum probabil au fost aproape toţi. Iar ne-am prezentat şi iar am aşteptat. A urmat o întâlnire cu o domnişoară psiholog, plăcută şi drăguţă, tot trasă prin inel, de data aceasta în prezenţa noastră. I-a pus câteva întrebări, a legat o conversaţie cu el, l-a rugat să recite ceva, să facă o mică defilare şi să adopte câteva poziţii de modeling pe care i le-a arătat în fotografii. În afară de partea cu recitatul, Mihnea s-a descurcat chiar bine şi atunci am avut un semnal că poate ar merita să mai investigăm acest drum.
Partea cea mai importantă a venit ulterior. Pentru a putea face ceva în această direcţie, este nevoie de un curs pe care dânşii îl vor organiza, pentru modesta sumă de 3.400 lei. Perfect, chiar aşa mă gândeam şi eu! Pune oamenii pe drumuri cu tot cu copii, pierzând câte o jumătate de zi, de două ori, ca să afli la final cel mai puţin important aspect al problemei-preţul cursului.Curs pe care noi nu ni-l puteam permite. Astfel că, am încheiat discuţia.

Dar nu am încheiat cu modelingul. Se pare că era ultima modă în materie de business, întrucât ulterior, pur şi simplu dacă te plimbai cu copilul prin Bucureşti, te asaltau cu ofertele. Erai insistent îmbiat să treci pragul agenţiilor. Atât de insistent, încât cu toată opoziţia, tot am mai mers la două. Nu ţi se spune aproape nimic, dar se străduiesc puternic să te aducă în agenţie. Este clar că sunt plătiţi în funcţie de câţi oameni aduc. Acolo urmează al doilea angajat care te ameţeşte cu poveşti în scopul de a smulge 50 lei pentru a te înscrie în baza de date, de unde poţi fi selectat de firme care au nevoie de publicitate. Pur şi simplu mint cu neruşinare, scopul fiind de a lua de la cât mai mulţi oameni, cei 50 lei. Am fost asiguraţi că nu se mai plăteşte nimic altceva şi apoi programaţi la interviul cu domnişoara directoare. Atunci ni s-a comunicat preţul cursului. Nu mai era 3.400 lei, ci doar 1400 sau 1200 lei, nici nu îmi mai amintesc exact. Am fost atât de revoltată, încât i-am spus verde în faţă că sunt nişte mincinoşi şi îşi bat joc de oameni. Am izbutit să mă enervez foarte tare şi eu şi ea. Încercând să îşi păstreze calmul, domnişoara directoare îmi explica că este doar “o strategie de marketing”.
A naibii strategie, să minţi oamenii, să plăteşti cel puţin trei salariaţi, care să spună tot minciuni, să plăteşti sedii scumpe în centrul oraşului, pentru a crea o falsă impresie de firmă serioasă şi după ce umpli oamenii de nervi să comunici pretul piperat al unui curs, mizând pe naivitatea celor care trec pe drum. Aceştia aveau sediul în Piaţa Unirii. Am ieşit revoltată, trântind uşa. Mi–am propus să scriu aceste rânduri pentru a avertiza şi pe alţii. Ceilalţi erau tot prin Romană, dar într-un sediu modest comparativ cu cei de la Everest. Acolo, nu ne-a mai trebuit întâlnirea cu directoarea.
Poate că suntem şi noi naivi pierzând timpul cu astfel de oameni, dar ne preocupăm să descoperim talentul copilului. Este fotogenic şi dezinvolt, chiar dacă uneori este şi emotiv. Emotivitatea este normală şi un astfel de curs te mai învaţă să o controlezi. Nu ne facem iluzii deşarte. Pur şi simplu vrem să descoperim înclinaţiile fiului nostru. Aceasta înseamnă, că nu avem nimic cu şcolile de modeling, dar suntem cât se poate de revoltaţi de aceste “strategii de marketing”. Ştiu foarte bine că trebuie să plăteşti pentru un curs. Şi mai ales pentru unul bun. Oamenii muncesc pentru aceasta şi nu intră în categoria voluntariatului. Dar nu cred că este o strategie bună şi care poate avea rezultate eficiente să minţi şi să agăţi oamenii pe stradă.
Ulterior am descoperit ca există şi firme serioase. Nici nu mă îndoiam de asta. Firme care şi-au făcut publicitate în şcoli şi grădiniţe, spunând corect de la început, ce rezultate au avut şi care este preţul cursului. Ceea ce este normal. Şi au mai mult de câştigat prin această “strategie de marketing”.
Este într-adevăr un trend, dar firmele serioase, fără sedii în zone centrale, pierd clienţi din cauza acestor mincinoşi. Din păcate.
Joi voi povesti şi experienţa pozitivă pe care am avut-o cu o şcoală adevărată şi serioasă.
P.S. Am făcut o mică cercetare pe Google şi nici una din cele trei firme, nu mai are sedii centrale. Sediul în care funcţiona Everest este de închiriat. Săptămâna trecută, într-o vizită în Bucureşti, aşteptând o maşină în Piaţa Romană aud o voce iritată:
-Ştiu despre ce este vorba şi nu mă interesează!
Întorc capul şi văd o doamnă grăbită intenţionat, în încercarea de a scăpa de un urmăritor insistent. Acesta vărsa o tolbă de argumente, cu scopul de a o convinge să vină câteva momente la sediu. “Nu vreau să devin vedetă!” a răspuns doamna peste umăr, grăbind şi mai tare pasul.