Cat se poate de corect, de adevarat si de cutremurator de trist. Un citat din ce a povestit Alex Teodorescu:

„Vineri in Colectiv o mica bucata de oameni a venit acolo ca sa mai consume arta, Da, ASTA ESTE ADEVARATUL NIVEL AL ARTEI IN ROMANIA. E plin de artisti care canta in toate halelele cu o singura usa de acces, e plin de artisti refuzati de radio si tv si care se mai pot intretine doar din concerte live, e plin de artistii care la concert mai aprind si 4 artificii, numai-numai de s-o mai indrepta si publicul spre actul artistic live, autentic. Credeti ca muzicienii care chiar au ceva de aratat nu ar vrea sa profeseze in teatre, sau in localuri amenajate cum trebuie? Credeti ca muzicienilor si ascultatorilor lor le place sa iasa la o bere  numai in subsoluri si in hale parasite? Asta este nivelul concertelor live in Romania. Acesta este nivelul culturii tarii noastre. Sub pamant si in ruine se desfasoara actele artistice. Si prosti suntem noi astia care inca mai vrem sa consumam asa ceva si nu ne multumim cu manele, fufe si caterinca…

De ce nu am avut instalatie anti-incendiu? Pentru ca majoritatea localurilor de la noi nu au asa ceva. De ce? Pentru ca lumea fumeaza si fumul de tigara declanseaza instalatia… De ce toti patronii par ca fenteaza controalele? Pentru ca abia iesi pe zero daca iti platesti toate impozitele si toate dividentele… SI stim bine ca cu totii suntem de vina… Cu totii acceptam localurile fara instalatie de incediu, ba chiar sunt ultimele noastre griji chestiile de genul… Acceptam asta zilnic cu totii, nu doar „boschetarii” care merg in cluburi, nu doar tinerii, nu doar batranii, nu doar adultii. Cu totii suntem ignoranti, cu totii trecem cu vederea… Inclusiv eu, inclusiv tu…

De ce au murit oamenii astia?
De la un artificiu de tort….
Azi noapte unii si-au pierdut viata, altii pielea de pe fata. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce?
Pentru ca sunt un om bun…?
Pentru ca sunt un om rau…?
Dumnezeu sa va tina tari pe voi toti cei care ati trecut sau inca treceti prin tragedia asta!
Condoleante familiilor celor decedati… Probabil ca Dumnezeu stie mai bine…”
Eu nu am cuvinte si ele nu ar putea spune nimic fata de cele de mai sus
 si fata de tot ce am vazut si auzit ieri. Doar condoleante mai pot spune si eu.

Este doliu national.