„Ce ai făcut astăzi la şcoală?” 
Bine!”

Acesta este răspunsul sec pe care l-am obţinut de fiecare dată când am pus întrebarea, adică în fiecare zi la ora 12,10, când îl luam pe Mihnea de la şcoală, câteva luni bune din primul an al vieţii de şcolărel. Într-o discuţie cu câteva colege, aflu de la una dintre ele – ce are un băiat de douăzeci şi ceva de ani, că ea a auzit acest răspuns timp de vreo 12 ani de şcoală. Mai departe nu la mai auzit pentru că a renunţat să mai întrebe. Deci, m-am tot gândit cum să tratăm problema. Mai apoi am citit pe undeva un articol despre marketing şi parcă mi s-a luminat mintea. Am realizat greşeala, de fapt greşelile.

Cam aşa ar trebui procedat, chiar dacă nu toate acestea îmi ies şi nici nu obţin rezultate întotdeauna. Dar când le aplic, este mai bine:
        Alegeţi întrebări specifice şi exacte, nu generale ca cea de mai sus. De asta m-am prins când soţul meu m-a întrebat odată la telefon, despre ce am mai vorbit cu  două prietene dragi, după o întâlnire pe care doar eu o avusesem. Noi vorbisem multe lucruri interesante, dar în momentul întrebării, mintea mea s-a blocat instantaneu şi parcă nimic nu îmi mai venea în cap. Tot ce i-am răspuns erau impresiile pozitive despre locul în care fusesem şi masa bună pe care o servisem.”Dar eu te-am întrebat ce aţi discutat” a venit replica lui. Aşa este, remarcam în sinea mea, fără a avea nici un răspuns în cap. Este exact ceea ce se întâmplă şi în mintea copilului atunci când i se adresează o întrebare atât de generală. Exemple specifice ar fi: Ai răspuns  astăzi la ora de matematică/română? A corectat doamna învăţătoare tema la…..? Ai ieşit la tablă? Te-a certat doamna astăzi? Ce  joc aţi făcut la educaţie fizică?
      Alegeţi bine momentul în care puneţi aceste întrebări. Încercarea mea de discuţie de la începutul articolului se derula la ieşirea de la şcoală. Nu acesta este momentul potrivit, sătul fiind atunci de şcoală. În plus, el mergea spre casă cu fetiţă pe care o plăcea şi cu atât mai mult nu îi era mintea la discuţia cu mine, despre un atât de interesant subiect. Înainte de teme, de somn sau când trebuie să facă o treabă care nu îi place, mi-a ieşit cel mai bine.

        Nu îl certaţi când vă povesteşte întâmplări cu care nu sunteţi de acord. Mama mea a făcut mai mereu astfel şi am sfârşit prin a nu-i mai povesti nimic. Mi se întâmplă şi mie acum, dar mă străduiesc să mă mai şi abţin uneori. Ar trebui să reuşesc mai des.
        Daţi exemple personale din viaţa voastră de elev, despre momente mai dificile şi cum aţi reuşit să le gestionaţi. Sunt învăţături în ele şi am observat că prind foarte bine la copii.

       Abţineţi-vă să îi cicăliţi continuu, lăsaţii să se mai lovească şi singuri de mici probleme. Şi aici mai a, ceva de lucru, dar parcă mai puţin decât are soţul meu.
     Gasiţi timp să vă puneţi la mintea lor şi să vă jucaţi cu ei. Uşor de zis, da, da. Aici am de învăţat de la soţul meu!

       Povestiţile amintiri din copilaria voastră. La capitolul acesta stăm destul de bine amândoi, iar Mihnea devorează aceste poveştiri.
     Învăţaţi împreună cu ei ceva ce v-aţi dorit mereu, dar nu aţi apucat până acum. Aici nu am aplicat decât de vreo două ori, când am desenat împreună cu copilul. Zilele trecute mă gândeam cum ar fi să ne apucăm de limba germană împreună. Mi-aş reaminti probabil, mai concret, că o limbă străină nu se învaţă uşor şi aş înţelege mai mult dificultăţile lui la engleză.

      Nu le daţi pedepse foarte aspre. Aici stăm destul de bine şi am observat că are mare efect pentru el, să mă vadă că sunt supărată.

    Acesta este un text scris mai demult, rămas prin ciorne şi redescoperit ieri. Mi s-a părut destul de util şi am considerat că i-ar sta mai bine la articole publicate. Sâmbătă am avut concurs la matematică şi asta mi-a adus în atenţie subiectul comunicării cu copilul, când sinţeam cum mă înfurii puţin văzând unele greşeli de neatenţie. Însă am reuşit să mă abţin destul de bine şi mi-am adresat singură nişte mici felicitări. 
     Dar altfel, am avut un week-end mai dificil, căci nu m-am simţit deloc bine în el şi mă luase groaza gândindu-mă pe la câţi doctori aş avea de trecut.  
Mihaela Dămăceanu