Lili şi Cătălina au fost la munte, şi desigur că la întoarcere mi-au povestit impresiile. Cu gândul la voi şi cu obişnuiţa calculelor în sânge, ne-am pornit la o analiză a costurilor. Având în vedere încrederea absolută în sursele mele şi posibilitatea unei mici analize comparative, nu am stat pe gânduri la notarea preţurilor, că cine ştie când am nevoie de aceste date şi cel mai bun lucru pentru a le reţine este să le trec aici. Iar vouă poate vă vor fi de ajutor, şi mai repede decât nouă.

Prima locaţie: Sinaia-o noapte, familie de patru persoane

Transport- 100 lei

Cazare la Hotel Sinaia, apartament- preţ de 360 lei/noapte, cu mic dejun inclus

Masa – doar un prânz la Taverna Sârbului- 170 lei

Distracţie- telecabina doar pentru urcare căci s-au întors pe jos a costat 20 de lei pentru un adult şi 10 lei de copil- total 60 lei

Vizită la Castelul Peleş doar pentru parter a costat 50 de lei – 20 de lei/adult, 5 lei/copil. Tariful pentru vizitarea parterului şi a etajului este de 50 de lei pentru adulţi şi 12,5 lei pentru copii sau studenţi şi durează o oră şi 15 minute.

TOTAL : 740 lei

De menţionat că la Taverna Sârbului nu se putea plăti cu cardul, ceea ce îmi pare cu totul absurd la pretenţiile acestui loc. În plus, la exprimarea surprinderii faţă de această situaţie enervantă în momentul în care primeşti nota de plată şi nu ai la tine suficient cash, li s-a răspuns cu un ton superior că scrie pe uşă. Desigur că omul ce coboară de la Cota 1400 sau ce pur şi simplu intră într-un restaurant, nu are altceva mai bun de făcut, decât să stea cu ochii roată pe fiecare afiş de pe uşă sau de oriunde să nu scape cumva această informaţie esenţială. Şi desigur că la noi este firesc să pleci de la masă, să cauţi un loc de unde să poţi scoate cash de pe card, că aşa ştim noi să facem turist şi doar este interesul nostru să mâncăm, nu?
Al doilea aspect de comentat aici, este preţulapartamentului de la Hotelul Sinaia. Eu nu am mai fost de foarte multă vreme în acest hotel aşa că am cerut impresii. După cum bănuiam, a fost renovat. Dar indiferent cât s-ar strădui-şi nu cred că cineva a dat în brânci cu străduinţa, el râmâne cu acel aer de hotel învechit, la fel ca toate celelate din vremea lui. În materie de interioare, parcă toate acele hoteluri ar purta o uniformă.
Mie, personal, costul de 740 de lei pentru o noapte la Sinaia, îmi pare mare şi nu voi ajunge prea curând.
A doua locaţie: Bran-Şimon-4 nopţi, familie de patru persoane
Transport- 200 lei motorina
Cazare într-o vilă cu 5 camere, împreună cu alte două familii prietene – 4 nopţi x 150 lei/noapte – 600 lei totalul
Masa- au făcut cumpărăturile pentru masă în Bucureşti şi au pregătit de acasă o mare parte din mâncare – total 400 lei
Distracţie
– o zi la Poiana Braşov pentru toţi 4 a costat 200 lei, şi a cuprins:
          – 70 lei/1 oră cu monitor de schi pentru băiatul cel mic
          – 70 lei- închirierea echipamentelor pentru ambii băieţi
          – 30 lei-ski-pass-ul la 3 lei/urcarea
          – 30 lei- sucuri, ceai, porumb fiert
– a doua zi la schi- a fost doar băiatul cel mare şi a costat 100 de lei
– alte cumpărături mici – 100 lei
– pâine 50 lei
TOTAL: 1650 lei
În această variantă, preţul a scăzut la 412,5 lei pe noapte, care este mai accesibil şi probabil singura noastră variantă de a ajunge iarna la munte. Având în vedere efortul în plus de a-ţi face acasă toate cumpărăturile şi a găti singur, nu aş considera-o nici pe aceasta, ca fiind o variantă prea ieftină, dar alta mai bună nu ştiu.
Referitor la costuri şi la raportul preţ/calitate, noi am avut o întreagă dezbatere în birou iar părerile au fost  împărţite, desigur.
Mihaela Dămăceanu