Că tot nu-mi dă pace şi mi se plimbă prin creier, chiar aleargă… ideea aceasta a căsuţei de la ţară, normal că mă apuc eu să răsfoiesc Internetul, care abundă de bloguri şi păreri ale celor care săturându-se de viaţa „trepidantă”, gen serviciu-gătit-teme-curăţenie-salariu-plata facturilor-aşteptarea cu înfrigurare a următoarei zile de salariu, îşi iau lumea în cap şi renunţă la betoanele oraşelor.

Şi astfel, dau eu de un site care doar prin denumire mă atrage instantaneu: think outside the box. Şi parcă vrând să mă trezească pe mine din reveria instalată, au acolo un articol foarte bun, cu părerile pro şi contra vieţii la ţară, cu două opinii ce par fiecare adevărate când le citeşti.

Căci acesta este adevărul: viaţa la ţară poate fi şi idilică dar cu siguranţă nu este o viaţă uşoară. Cu atât mai mult pentru noi orăşenii.

Şi totuşi…

Dar mai bine mergeţi aici şi citiţi, că părerile mele sunt astăzi răsucite. Eu una, le-aş dori pe amândouă.

Şi ca să vedeţi de unde mă apucă astăzi marea revoltă vă mai dau ceva de citit şi de meditat. Scrie, tot acolo, o cititoare despre ce înseamnă viaţa ei la 30 de ani. O realitate tristă, în care din păcate, o mare parte dintre noi, se regăseşte, mai mult sau mai puţin. Ceea ce m-a revoltat a fost mulţimea comentariilor sfătuitoare, unele chiar dure sau jignitoare, pe care le-a stârnit. Niciodată nu am înţeles datul cu părerea, aşa, doar ca să fii Gică contra. Are omul un moment de sinceritate, în care spune ce a visat de la viaţă la 20 de ani, şi cum nu a putut realiza nimic până la 30, şi îi sare tot Internetul în cap.

Oare câţi dintre toţi cei ce au umplut-o de sfaturi, or fi realizat mai multe decât ea? Oare de ce trebuie să vezi atâtea comentarii tâmpite?